Un medic cardiolog căutat vede de mulți pacienți, în locuri multiple (spital, ambulatoriu, privat etc.), în situații diverse, având șansa să identifice un grup de pacienți care necesită anumite intervenții salvatoare de vieți dependente de anumite dispozitive scumpe: stimulatoare, defibrilatoare, valve car diace, endoproteze vasculare, stent-uri etc.
Nu de puține ori, chiar și un șef de secție dintr-o instituție terțiară de profil sau un medic care monteză aceste dispozitive întâmpină dificultăți în a ajuta un pacient care are nevoie vitală de o anumită intervenție, cauza cea mai frecventă fiind reprezentată de epuizarea stocului, mai bine spus a fondurilor alocate prin programele naționale.
Mă întreb în acest context ce șanse reale are un pacient de la Fetești (un oraș de altfel bine plasat între 2 centre universitare) să primească în timp util un defibrilator intracardiac sau altfel spus ce ar trebui să facă medicul cardiolog (de multe ori inexistent) pentru ca pacientul lui să aibă o șansă la viață aproape egală cu a pacientului șefului de secție de la București?
Practic, în România, pe lângă o subfinanțare semnificativă din partea statului pe un domeniu care generează moarte sigură există și o plasare aberantă a responsabilității în zona câtorva centre din țară cu posibilități de intervenții cardiovasculare, inclusiv gestionarea acestei exigențe de plafonare a fondurilor.
Un mai mare om de la minister ar putea identifica următoarea soluție: generarea unui registru național sub forma unei baze de date centralizate cu posibilitate de acces printr-o parolă unde fiecare medic cardiolog din țară să poată încărca indicația și dosarul pacientului, iar o comisie să emită o aprobare acoperită în timp real cu fondurile necesare.
Cu siguranță această abordare ar facilita accesul la intervențiile amintite și ar duce la dezvoltarea centrelor terțiare de cardiologie existente cât și la apariția de noi centre capabile să implementeze knowhow-ul și tehnologia. Necesarul de astfel de intervenții la nivel național este extrem de mare în contextul unei populații în curs de îmbătrânire și lipsită de programe eficiente de prevenție cardiovasculară, el fiind încă masiv subevaluat și aproximat cu dificultate în prezent.
Cred că niciodată nu este prea târziu și o minte mai luminată ar putea arunca o privire spre un model deja existent și care dă roade – managementul terapiilor biologice în reumatologie- pe care l-ar putea implementa extensiv, nu numai în zona intervențiilor și dispozitivelor cardiace.
Mi se pare total nedrept ca pacientul de la Fetești plătitor de taxe și impozite să nu aibă șanse egale la viață cu cel din București, pe un drept fundamental constituțional garantat echitabil pentru toți cetățenii acestei țări.
Este timpul ca statul român să găsească soluții reale și să rezolve astfel de probleme grave din sănătate (în primul rând să le identifice) și să renunțe la atitudinea – am alocat banii descurcați-vă cu ei, alții nu vă dăm pentru că nu sunt – pentru a evita scenariul predictibil „Și eu vreau defibrilator“.
Realitatea este cruntă dacă analizezi cu atenție magnitudinea problemei, România fiind printre puținele țări din lume cu natalitate în scădere și mortalitate în creștere, bolile cardiovasculare reprezentând cauza primordială a sporului demografic negativ.
