Cardiologia. Quo Vadis?

În ultima vreme, procesul tehnologic evoluează extrem de rapid cu un impact major în domeniul medicinei. Nonotehnologia, aplicațiile multimedia, comunicarea avansată prin rețelele de socializare au început să-și pună amprenta și în domeniul cardiologiei. Defibrilatorul fără sondă, stimulatorul cardiac fără fir tip microsondă intracavitară, noile tipuri de stent-uri bioresorbabile, aplicațiile din sfera telecardiologiei sunt doar câteva dintre rezultatele avansului tehnologic din ultimii 5 ani.

Treptat, între bolnav și cardiolog se interpun diverse aparate și aplicații digitale cu scopul de a practica o telecardiologie în loc de o cardiologie aplicată pacientului. Acest curent poate demodula relația medic-pacient, existând uneori de ambele părți mirajul pacientului bine explorat în detrimentul unei gândiri medicale care impune o abordare etapizată și logică bazată pe simț clinic.

M-am obișnuit să-i îndrum pe rezidenți ca înainte să cunoască boala pacientului să încerce să-i cunoască caracterul, să perceapă mai întâi omul printr-o anamneză minuțioasă care în cardiologie aduce în 40-50% din cazuri informații vitale în diagnostic și prognostic. De asemenea, în cardiologie întrebarea clinică primează, ne ajută să găsim răspunsuri, să cugetăm și, foarte important, să ne îndoim în fața certitudinilor care nu rezonează cu ceea ce simțim despre pacient și boala lui. Acest „dubito ergo sum“ împreună cu celălat „cugito ergo sum“ fac ca uneori în practica noastră 10% să conteze mai mult decît 90% și să salveze nebănuit pacientul pe care noi l-am gândit și explorat conform ghidurilor.

Tehnologia dezvoltă studii clinice și terapii inovatoare, se digitalizează și numerizează prin aplicații diverse, se transformă în telecardiologie și e-cardiologie, generează multă informație medicală greu de gestionat și de implementat de către medicul practician. În medicină și mai ales în cardiologie unde ritmul este foarte alert apare un gen de frustare generată de volumul imens informațional pe care trebuie să-l cunoști pentru a aplica extrem de puțin. Aici cred că ne poate ajuta simțul clinic, să integrăm cu succes marea știință în mica noastră practică, fiind vorba mai de grabă de bunul simț clinic.

În tot acest noian tehnologic și informațional mă întreb de multe ori cum reușim să ne orientăm, ce ar trebui să ne ghideze pentru a nu ne pierde, pentru a vedea direcția și drumul, acea luminiță de la capătul tunelului. Cred că o bună călăuză devine modestia medicală rezultată și ea la rândul ei din bunul simț clinic, tradusă într-o stare de beatitudine duhovnicească, în care cu cât tratezi mai bine pacientul folosind știința și tehnologia cu atât devii mai umil și smerit în fața bolii și a bolnavului. Nu trebuie să uităm că aparatele generează artefacte și erori pe care le identificăm și le gestionăm cu dificultate în practică și că nu suplinesc simțul clinic, mai ales în bolile rare la care trebuie să te gândești înainte de a explora, abordarea inversă dovedindu-se de multe ori fără un rezultat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *