Budeşti, 7 februarie 2012, aproape de Olteniţa, la 40 de Km de Bucureşti.
Vreme mohărâtă, orăşel cufundat în mocirla ploilor de iarnă. Localnicii îşi dau întâlnire la spitalul închis anul trecut. Cică au venit ajutoare de la Bucureşti. „Au venit doctori buni să ne vadă şi să ne trateze degeaba. Unii cu voluntariatul, alţii cu câştigul”, după cum spune baba Safta.
Intru în spitalul proaspăt redeschis pentru această acţiune de voluntariat. Nu arată chiar rău. A fost închis imediat după ce s-a renovat. Întrezăresc şi ceva aparatură prin cabinete. La chirurgie observ un afiş cu preţul consultaţiei pentru curăţarea unei plăgi. Probabil cel mai solicitat serviciu din zona unde populaţia se taie mai mult voluntar decât involuntar. Costă 2,5 RON curăţatul şi pansamentul plăgii. Cât o bere la birtul de alături.
În două zile de week-end trebuie să consultăm tot ce vine spre noi. Le dăm bonuri de ordine, ca la Strasbourg şi ca la Bucureşti.
Echipa de voluntari începe să lucreze. Studenţi, rezidenţi şi doctori împreună pentru o misiune nobilă. Începem consultaţiile în forţă. Maşina de luptă studenţească ne trimite la uşă un puhoi de oameni, dupa o triere atentă, aproximativ 10 pacienţi la jumătate de oră. Majoritatea au venit să se caute neavând acuze specifice.
În galoşi, plină de noroi, se apropie de mine o femeie care a venit şi ea o data la un doctor. Nu o supără nimic, dar vrea să ştie ce are căci lucrează la siloz de la 16 ani. O consult şi apoi încerc să-i explic ce am constatat.
Îi recomand un tratament pentru inimă cu o valoare de 30 RON pe lună. Tanti Sorica îmi spune clar că ea nu are aceşti bani şi că se tratează cu 5 ouă de prepeliţă şi un căţel de usturoi dimineaţa pentru bronşită şi tensiune arterială. Încerc să-i explic că dacă ar renunţa la fumat ar avea şi bani de tratament. Pacienta mă surprinde spunându-mi cu multă mândrie că nu dă bani pe ţigări, se fabrică în casă – „E moca domn doctor, avem lanuri cu tutun şi maşină de sucit ţigări“.
Constat că majoritatea a venit să se caute şi să-şi confirme eficacitatea tratamentul propriu pe care şi-l autoadministrează constant: ceai de coada calului, şoricelului, de cimbru şi păducel, ouă de prepeliţă, căţei de usturoi, vinul şi ţuica băută dimineaţa pe stomacul gol, cătină la prânz, lipitori seara pentru varice, untură de bursuc pentru colesterolul mare. Cu timiditate recomand unei paciente cu o posibilă afecţiune chirurgicală acută că ar trebui să plece de urgenţă la spitalul din Olteniţa sau la Bucureşti. Nici nu vrea să audă şi mi-o taie răspicat că nu are bani de autobuz.
Observ că starea naţiunii la Budeşti este jalnică – oameni în galoşi, cu o stare de sănătate extrem de precară, cu un spital închis şi greu de redeschis în afara unei campanii electorale, cu tratamente moştenite de la străbunii din evul mediu, totul bine clădit pe o lipsă de bani cronică. Noţiunea de criză la Budeşti a existat sub o formă sau alta de la Burebista încoace, fiind asimilată până la nivel de genom.
La masa de prânz, la o ciorbă de găină, încerc să par cocoş povestindu-le colegilor cum era pe la Strasbourg şi cum mi se plângea recent la congresul de cardiologie de la München un mare profesor de acolo că statul francez a limitat explorările. Săracii pacienţi din Strasbourg, nu mai fac două RMN-uri cardiace pe an, trei coronarografii, scintigrafii fără număr pentru aceeaşi boală cardiacă, care nu vrea să evolueze sau să se acutizeze astfel că naţiunea îmbătrâneşte accelerat şi trăieşte în medie 85 de ani. Acolo, pacienţii nu au şansa să moară nici măcar în drum spre spital, aduşi fiind cu taxiul medical la o banală explorare. Iar dacă cumva un eveniment cardiac îi surprinde se găseşte un binevoitor să-i „electrocuteze“ cu un defibrilator montat în vreo băcănie sau la vreun colţ de stradă. O mare problema de sănătate publică în Franţa, cardiologia şi geriatria asta…
La Budeşti lucrurile sunt mai simple. N-ai bani să trăieşti dar supravieţuieşti până la 60 de ani cu produse naturale făcute în curte – untură de bursuc, suc de cătină, ceaiuri din diferite codiţe, ţuică şi vin din bătătură. Aici până şi ţigările sunt bio, făcute cu mult meştesug în casă.
Nu mi-e greu să realizez că medicina la Budeşti e ca la Bucureşti comparativ cu Strasbourg.
Mai bine spus, nu trebuie să treci pe la Budeşti ca să ajungi la Bucureşti…
Dr. Silviu STANCIU
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central
